Între 21 noiembrie 1955 și anul de dizgrație 1990
se întinde adevărata și divina paradoxalia
moldavia Ecouri lirice de munte perforează
tăcerea contemporană
Deși nimeni nu a pus cianură în ceai
cântecul mai ușor prinde adânci rădăcini
când
prin cel mai frumos sat
trece în fiecare noapte un înger
și
tu
îți poți recunoaște numele
după imnuri și sânge
Brusc
Tatăl nostru îți iese pe hârtie
Tatăl nostru care umblă tehui prin biblioteci
Apoi
ajungi acasă și iar te joci cu moartea
Însă asta-i altă poveste
și tăcerea care urmează
trezește toți copiii
Nimic despre femei
Liniște
Femeia-i un zar
mai moale decât orice muzică
Și-un dor albastru
acoperă totul
cu
nori de poezie
Costel Zăgan, AZI MI-E DOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu