CZESLAW MILOSZ

SPERANȚA

Speranța vine-atunci când omul crede

Că nu-i pământul vis ci carne vie,

Iar simțurile noastre nu-s de vină.

Și toate cîteun om de-aici le știe,

Din poartă de privești, îți par grădină.

Nu poți intra, dar ea-i adevărată,

Și de-am avea priviri pătrunzătoare,

Grădina lumii am vedea c-arată

Și stele noi, și câteo nouă floare.

Că ochiul se preface, unii zic,

Că nu-i nimic, că totu-i o părere,

Dar ei speranța și-au pierdut cu toții

Și sunt convinși că, de se-ntorc un pic,

Această lume deîndată piere,

De parcă-ar fi răpit-o-n grabă hoții. 

SULLY PRUDHOMME

 RUGĂ

De-ar fi să știi ce greu apasă

O viață de singurătate,

Pe lângă mohorîta-mi casă

Ai trece poate.

De-ar fi să știi ce blândă este,

În suflet trist o mîngîiere,

Tu mi-ai privi pe la ferestre

Ca fără vrere.

De-ar fi să știi ce balsam poartă

O inimă ce-a ta se cheamă,

Te-ai așeza la mine-n poartă

Ca și o mamă.

De-ar fi să știi că ești iubită

Și dacă-n minte-ar fi să-ți vină

Cum, ai păși de prag venită

Fără pricină.