TABLOU INDIFERENT

Noaptea

se

adânceşte

în

mine

Sângele

luminos

al

soarelui

Îmi

curge

prin

artere

Recit

Plumb

Cu

surâsul

îngheţat

pe

gura

gropii

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

EREZIA LUI BACOVIA

Nervii cuvântului anomalii ale răului

cotidian Cel mai mare secret dragos

tea Poetul îmbracă ultima

frunză a toamnei Numai cu Bacovia

mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi

îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu

nu mai vând nimic Indignată muzica

intră-n pământ de ruşine odată cu

ultimile picături de ploaie

Firele de iarbă o vor repune

în drepturi la primăvara

Da Domnule Bacovia

mi-am ratat şi eu

toate profeţiile

politice

pardon

poetice

Am înţeles

şi moartea-i

la fel

de

parşivă

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

REPLAY BACOVIAN

Atât plopii pentru azil În rest ceilalţi

copaci să-şi descarce frunzele de pe

internet După nevoi şi anotimp Un

hoit un corb un câmp minat cu mu

şeţel şi iarbă zăpada şi eu corbul

lui Bacovia zburând de la un

cuvânt la altul Luna galbena

serenadă a nopţii abia se-a

ude Ecou somnambul

de romanţă

 Costel Zăgan, Elegii bacoviene (5 august 2018)

ARIPI DE PLUMB

 

Aripi de plumb

Zbor

de

aur

Prin

tabelul

lui

Mendeleev

Gri(u)

văratec

Sunt

câţiva

îngeri

în

oraş

Iubito

Şi-un

cârd

de

fete

Pe

gardul

dinspre

rai

Costel Zăgan, Elegii bacoviene (4 august 2018)

DOSARUL SECRET AL LUI BACOVIA

Dosarul Secret al lui Bacovia

îl scrie ploaia

pe frunze

pe garduri

de drumuri desfundate de melancolie

Pianul cântă răstignit

Do Re Mi Fa

Serenada privighetorii

cheful meu muzical

De-atâta singurătate

nu mai simt nici ploaia

Muzica îmi intră sub piele

Fulger de plumb

postum

Costel Zăgan, Elegii bacoviene (30 iulie 2018)

ELEGII BACOVIENE - Costel Zăgan

 DOSARUL SECRET AL LUI BACOVIA

Îl scrie ploaia

pe frunze

pe garduri

de drumuri desfundate de melancolie

Pianul cântă răstignit

Do Re Mi Fa

Serenada privighetorii

cheful meu muzical

De-atâta singurătate

nu mai simt nici ploaia

Muzica îmi intră sub piele

Fulger de plumb

postum

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

GRIGORE HAGIU

 

GRIGORE HAGIU

 DE-AM PUTEA RESPINGE NELINIȘTEA OARBĂ

liberă cândva

greutatea noastră

prin văi detuna înflorind

ne-am iubit înainte de-a fi

pe tainițele-n care se păstrează

semințele de mac netreierate

nevom iubi și după fraza scurtă ce am fost

în miezul gravitației încoronați

cu înstelarea carului cel mare

semn din adâncuri

de și mai departe

vom lăsa să se clatine

murmurătoare

mările toate

de-am putea respinge

neliniștea oarbă

apăsarea ei idolatră

muguri cleioși ne înghit răsuflarea grăbită

greoi cad ăn iarbă fluturii cei mai suavi

după ce au dormit cu noi laolaltă

pe vena albastră din tâmplele noastre unite

înmuiate parcă în aer lichid

frunzele trec prin noi și se sparg înghețate

și când ne luăm în brațe

trupurile noastre

unul în altul adulmecă

șuierător

imponderabila greutate

somnul uitat afară

se destramă de cântecul privighetorii

în celălalt an auzită

numai pietrele între ele nu se tulbură

păstrând pentru ecranele stelare

priveliștea materiei în sine prăbușită 

numai morții pot sta neclintiți o noapte întreagă

înflorirea înceată a teiului sacru s-o vadă

altădată te-am înviat cu sânge de lebădă albă

mâna ce mi-ai ținut-o însă

pe piept astănoapte

se făcuse de plumb

și poate n-am să mai pot niciodată

cu ninsoarea-mpreună să te aștept

GRIGORE HAGIU, DESCÂNTECE DE GRAVITAȚIE, 1977