Nervii cuvântului anomalii ale răului
cotidian Cel mai mare secret dragos
tea Poetul îmbracă ultima
frunză a toamnei Numai cu Bacovia
mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi
îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu
nu mai vând nimic Indignată muzica
intră-n pământ de ruşine odată cu
ultimile picături de ploaie
Firele de iarbă o vor repune
în drepturi la primăvara
Da Domnule Bacovia
mi-am ratat şi eu
toate profeţiile
politice
pardon
poetice
Am înţeles
şi moartea-i
la fel
de
parşivă
Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu