EREZIA LUI BACOVIA

Nervii cuvântului anomalii ale răului

cotidian Cel mai mare secret dragos

tea Poetul îmbracă ultima

frunză a toamnei Numai cu Bacovia

mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi

îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu

nu mai vând nimic Indignată muzica

intră-n pământ de ruşine odată cu

ultimile picături de ploaie

Firele de iarbă o vor repune

în drepturi la primăvara

Da Domnule Bacovia

mi-am ratat şi eu

toate profeţiile

politice

pardon

poetice

Am înţeles

şi moartea-i

la fel

de

parşivă

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE