Ce poezie frumoasă ești, iubito 😍

ERGO SUM

Cu profeţiile

la

reverul

mileniului III

Fac

politica

puiului

de

cuc

Scriu

licitând

insomnii

cu

cireşe

la

urechi

Poezia

mătură

cu

noi

prin

ogradă

Costel Zăgan. Elegii bacoviene

CRITICĂ LITERARĂ

Ştiaţi că Bacovia

visa

când pe-un picior

când

pe

celălalt

Cică

aşa

a scris

Majoritatea

postumelor

Restul

operei

fiind deja

licitat

Înainte

de

geneză

Cu

scântei galbene

Şi

plumb

de

aur

Costel Zăgan, Elegii bacoviene

TĂCERI DE LA 1 LA 25

Dormeau adânc sicriele de plumb

buciumă toamna

copacii albi copacii negri

trec corbii ah corbii

De-atâtea nopţi aud plouând

plâns de cobe pe la geamuri se opri

e-o noapte grea te-neci afară

amurg de toamnă pustiu de humă

Ninge grozav pe câmp la abator

scârţie toamna din crengi ostenite

pe drumuri delirând

sunt solitarul pustiilor pieţe

Amurg de toamnă violet

te uită cum ninge decembre

carbonizate flori noian de negru

afară ninge prăpădind

Şi toamna şi iarna

ce chiot ce vaiet în toamnă

singur singur singur

e toamnă e foşnet e somn

Barbar cânta femeia-aceea

tăcere e toamnă în cetate

oh amurguri violete

amurg de iarnă sumbru de metal

E-n zori e frig de toamnă

havuzul din dosul palatului mort

imensitate veşnicie

sunt câţiva morţi în oraş iubito

Răsună din margini de târg

potop cad stele de cristal

iubito şi iar am venit

ca lacrimi mari de sânge

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

Fotografii

TABLOU INDIFERENT

Noaptea

se

adânceşte

în

mine

Sângele

luminos

al

soarelui

Îmi

curge

prin

artere

Recit

Plumb

Cu

surâsul

îngheţat

pe

gura

gropii

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

EREZIA LUI BACOVIA

Nervii cuvântului anomalii ale răului

cotidian Cel mai mare secret dragos

tea Poetul îmbracă ultima

frunză a toamnei Numai cu Bacovia

mă mai înţeleg şi cu vântul Ceilalţi

îmi cumpără tăcerea Cu toate că eu

nu mai vând nimic Indignată muzica

intră-n pământ de ruşine odată cu

ultimile picături de ploaie

Firele de iarbă o vor repune

în drepturi la primăvara

Da Domnule Bacovia

mi-am ratat şi eu

toate profeţiile

politice

pardon

poetice

Am înţeles

şi moartea-i

la fel

de

parşivă

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

REPLAY BACOVIAN

Atât plopii pentru azil În rest ceilalţi

copaci să-şi descarce frunzele de pe

internet După nevoi şi anotimp Un

hoit un corb un câmp minat cu mu

şeţel şi iarbă zăpada şi eu corbul

lui Bacovia zburând de la un

cuvânt la altul Luna galbena

serenadă a nopţii abia se-a

ude Ecou somnambul

de romanţă

 Costel Zăgan, Elegii bacoviene (5 august 2018)

ARIPI DE PLUMB

 

Aripi de plumb

Zbor

de

aur

Prin

tabelul

lui

Mendeleev

Gri(u)

văratec

Sunt

câţiva

îngeri

în

oraş

Iubito

Şi-un

cârd

de

fete

Pe

gardul

dinspre

rai

Costel Zăgan, Elegii bacoviene (4 august 2018)

DOSARUL SECRET AL LUI BACOVIA

Dosarul Secret al lui Bacovia

îl scrie ploaia

pe frunze

pe garduri

de drumuri desfundate de melancolie

Pianul cântă răstignit

Do Re Mi Fa

Serenada privighetorii

cheful meu muzical

De-atâta singurătate

nu mai simt nici ploaia

Muzica îmi intră sub piele

Fulger de plumb

postum

Costel Zăgan, Elegii bacoviene (30 iulie 2018)

ELEGII BACOVIENE - Costel Zăgan

 DOSARUL SECRET AL LUI BACOVIA

Îl scrie ploaia

pe frunze

pe garduri

de drumuri desfundate de melancolie

Pianul cântă răstignit

Do Re Mi Fa

Serenada privighetorii

cheful meu muzical

De-atâta singurătate

nu mai simt nici ploaia

Muzica îmi intră sub piele

Fulger de plumb

postum

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

GRIGORE HAGIU

 

GRIGORE HAGIU

 DE-AM PUTEA RESPINGE NELINIȘTEA OARBĂ

liberă cândva

greutatea noastră

prin văi detuna înflorind

ne-am iubit înainte de-a fi

pe tainițele-n care se păstrează

semințele de mac netreierate

nevom iubi și după fraza scurtă ce am fost

în miezul gravitației încoronați

cu înstelarea carului cel mare

semn din adâncuri

de și mai departe

vom lăsa să se clatine

murmurătoare

mările toate

de-am putea respinge

neliniștea oarbă

apăsarea ei idolatră

muguri cleioși ne înghit răsuflarea grăbită

greoi cad ăn iarbă fluturii cei mai suavi

după ce au dormit cu noi laolaltă

pe vena albastră din tâmplele noastre unite

înmuiate parcă în aer lichid

frunzele trec prin noi și se sparg înghețate

și când ne luăm în brațe

trupurile noastre

unul în altul adulmecă

șuierător

imponderabila greutate

somnul uitat afară

se destramă de cântecul privighetorii

în celălalt an auzită

numai pietrele între ele nu se tulbură

păstrând pentru ecranele stelare

priveliștea materiei în sine prăbușită 

numai morții pot sta neclintiți o noapte întreagă

înflorirea înceată a teiului sacru s-o vadă

altădată te-am înviat cu sânge de lebădă albă

mâna ce mi-ai ținut-o însă

pe piept astănoapte

se făcuse de plumb

și poate n-am să mai pot niciodată

cu ninsoarea-mpreună să te aștept

GRIGORE HAGIU, DESCÂNTECE DE GRAVITAȚIE, 1977

CATALOGUL CLASEI POEȚILOR

 

CATALOGUL CLASEI POEȚILOR

 Cine mă apără de lege

cine mă apără de cine

doar prostul se-nțelege

numai răul cel mai bine

Cine mă apără de cine

cine mă apără de țară

hai la mine măi vecine

că străinii ne-nconjoară

Cine ne apără de țară

doar prostia se-nțelege

numai viața ne omoară

cine ne apără de lege

Cine ne apără de cine

nu te naști nu ai pricine

Costel Zăgan, CEZEISME II

DECOR DE CUVINTE

 

sâmbătă, 11 august 2018

DECOR DE CUVINTE

Frunze albe frunze negre

foi albe foi îngălbenite

de foamea cuvintelor

insomnie în alb-negru

cuvântul ca decor

beţia culorilor

inducând

beţia simţurilor

implozia materiei

implozia eului

Toţi scriem

nimeni

nu

mai citeşte

analfabeţi sufleteşte

frumuseţea

nu mai

vrea

să intre

în

cuvinte

tăcerea nu mai are niciun rost

omul bun

întârzie

să apară

omul rău

e

pretutindeni

omul negru
şi el

hălăduieşte

între

două noţi

noaptea trecutului

şi

noaptea

viitorului

frunze negre foi albe

foi negre frunze albe

da prietene

atmosfera bacoviană

a închinat

steagul

odată 

cu 

Bacovia

Dumnezeu

să-i ierte

Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE

PASĂREA CELESTĂ

Ies cu turma de sonete

când e cerul mai sonat

strigă amicii stop poete

nu zbura iarăși pe blat

Dacă-i cerul mai sonat

iar cuvântul mai zurliu

ți-a căzut steaua la pat

mâine vine prea târziu

Și cuvântu-i mai zurliu

amicii strigă stop poete

doar poemul mai e viu

ieși cu turma de sonete

Dacă-i cerul mai sonat

te ascunzi iarăși în sat

Costel Zăgan, CEZEISME II

DIN VIS

 Caut un poem de aterizare

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS

POEZII LA DRUMUL MARE

 Să-ți dau în cap cu versul

stai să vezi îngerul meu

am în piept tot universul

și-n stilou pe Dumnezeu

Stai să vezi îngerul meu

stai că mă apucă dorul

și visez Doamne la greu

dar mă iau cu binișorul

Stai că mă apucă dorul

am în piept tot universul

doar în pix începe corul

stai îți dau în cap cu versul

Stai să vezi îngerul meu

cel mai tandru derbedeu

Costel Zăgan, CEZEISME II