Poezia
mi-a
dat
tonul
pe
care
tocmai
l-am
ciocnit
de
tăcerea
unui
înger
abandonat
din
dragoste
COSTEL ZĂGAN, ELEGII BACOVIENE
.jpg)
De-atâtea nopţi aud plouând
plâns de cobe pe la geamuri se opri
e-o noapte grea te-neci afară
amurg de toamnă pustiu de humă
Ninge grozav pe câmp la abator
scârţie toamna din crengi ostenite
pe drumuri delirând
sunt solitarul pustiilor pieţe
Amurg de toamnă violet
te uită cum ninge decembre
carbonizate flori noian de negru
afară ninge prăpădind
Şi toamna şi iarna
ce chiot ce vaiet în toamnă
singur singur singur
e toamnă e foşnet e somn
Barbar cânta femeia-aceea
tăcere e toamnă în cetate
oh amurguri violete
amurg de iarnă sumbru de metal
E-n zori e frig de toamnă
havuzul din dosul palatului mort
imensitate veşnicie
sunt câţiva morţi în oraş iubito
Răsună din margini de târg
potop cad stele de cristal
iubito şi iar am venit
ca lacrimi mari de sânge
Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE
