Frunze albe frunze negre
foi albe foi îngălbenite
de foamea cuvintelor
insomnie în alb-negru
cuvântul ca decor
beţia culorilor
inducând
beţia simţurilor
implozia materiei
implozia eului
Toţi scriem
nimeni
nu
mai citeşte
analfabeţi sufleteşte
frumuseţea
nu mai
vrea
să intre
în
cuvinte
tăcerea nu mai are niciun rost
omul bun
întârzie
să apară
omul rău
e
pretutindeni
omul negru
şi el
hălăduieşte
între
două noţi
noaptea trecutului
şi
noaptea
viitorului
frunze negre foi albe
foi negre frunze albe
da prietene
atmosfera bacoviană
a închinat
steagul
odată
cu
Bacovia
Dumnezeu
să-i ierte
Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE
